Cadru demografic

     Date timpurii despre întreaga populaţie a Becleanului nu sunt consemnate în documente. Primele informaţii apar abia din întâia jumătate a secolului al XVII-lea, atunci când s-au realizat mai multe urbarii (recensăminte) ale domeniului Făgăraş - domeniu de care aparţinea şi această localitate; ele oferă destul de multe date, chiar dacă nu s-au redactat în accepţiunea actuală a recensămintelor.
     În acele vremuri, recenzarea populaţiei se făcea numai după capii de familie şi nu după toţi membrii( excluzându-se în totalitate femeile – în afara cazului văduvelor), însă pentru aflarea unui număr total aproximativ corect, specialiştii în domeniu au căzut de acord ca numărul capilor de familie să fie înmulţit cu cifra 5 (membri/ familie).


     Către sfârşitul secolului, după intrarea Transilvaniei sub stăpânire austriacă, situaţia social-economică devine din ce în ce mai grea, datorată în special multitudinii de dări pe care locuitorii satelor trebuiau să le plătească. Din acest motiv, apare fenomenul fugii masive a locuitorilor( în special peste Carpaţi), ceea ce a condus, evident, la scăderea drastică a numărului populaţiei.

 

 


Hrisovul primei atestări documentare a Becleanului -17 mai 1473
 

 

  

Crucea din Progadia satului şi textul de pe ea -1857
 

 

  

Eroii localităţii, din cele două războaie mondiale
 

 



Primăria comunei Beclean -2009
 


     În perioada următoare, deoarece s-au realizat mai multe conscripţii confesionale -ortodoxe sau greco-catolice-, nu putem afla matematic populaţia totală, însă o putem intui. Spre exemplu, conscripţia greco-catolică din anul 1733, ordonată de episcopul Inocenţiu Micu Clain, indică faptul că în sat existau 89 familii de această confesiune, cu 3 preoţi, ceea ce ar însemna 460 locuitori.
     O alta, tot greco-catolică, din 1750, arată prezenţa a 470 locuitori.
     Între anii 1760-1762, s-a organizat o nouă conscripţie oficială a Transilvaniei, sub supravegherea unei Comisii aulice imperiale, condusă de celebrul baron Adolf Buccow( general de cavalerie şi comandantul trupelor imperiale din Ardeal), cunoscut ca distrugătorul mănăstirilor ortodoxe din Ţara Făgăraşului. În urma conscrierii, a rezultat că în Beclean trăiau 117 familii, ceea ce însemna cifra de 585 locuitori.
     Câţiva ani mai târziu, la 1766, o altă conscripţie –ortodoxă-, indica cifra totală de 609 locuitori, dintre care 310 bărbaţi şi 299 femei.
     O nouă conscripţie ortodoxă oficială, a fost efectuată după câteva decenii, mai precis în anul 1805, în urma acesteia rezultând existenţa a 155 familii, adică a 775 de beclereni.
     Imediat după revoluţia de la 1848-1849, adică în anul 1850, s-a realizat primul mare recensământ apropiat de accepţiunea modernă a termenului, pentru Beclean fiind stabilite următoarele cifre: 228 case, 241 familii, 1.087 locuitori populaţie de drept, 26 localnici plecaţi, 15 străini( de sat) prezenţi, 1.076 locuitori populaţie prezentă, 539 bărbaţi( 312 necăsătoriţi, 210 căsătoriţi, 17 văduvi şi 42 încorporaţi), 548 femei( 298 necăsătorite, 210 căsătorite, 40 văduve), 1.074 români, 13 ţigani, 1.085 ortodocşi, 2 greco-catolici, 276 cai, 318 bovine.
     Pentru recensământul din 1857, ceva mai complet, au rezultat indicii următori: 233 case, 257 familii, 1.097 localnici populaţie prezentă, 7 străini prezenţi, 1.104 total populaţie prezentă, 51 localnici plecaţi, 535 bărbaţi prezenţi, 39 plecaţi, 562 femei prezente, 12 plecate, 1148 total populaţie localnică, 1.119 ortodocşi, 22 reformaţi, 7 luterani, 351 bărbaţi necăsătoriţi, 203 căsătoriţi, 20 văduvi, 312 femei necăsătorite, 209 femei căsătorite, 53 văduve, 98 băieţi între 0-5 ani, 125 băieţi între 6-13 ani, 115 bărbaţi între 14-23 ani, 125 bărbaţi între 24-39 ani, 92 bărbaţi între 40-59 ani, 19 bărbaţi peste 59 ani, 89 fete între 0-5 ani, 99 fete între 6-13 ani, 127 femei între 14-23 ani, 145 femei între 24-39 ani, 94 femei între 40-59 ani, 20 femei peste 59 ani, 2 preoţi, 1 funcţionar, 1 militar în termen, 234 proprietari de pământ, 1 rentier, 5 industriaşi, 161 muncitori necalificaţi în agricultură, 3 muncitori necalificaţi în industrie, 9 zilieri, 118 alţi bărbaţi peste 14 ani, 774 femei şi copii sub 14 ani.

Înapoi